Tragerea la sorți pentru Campionatul European de seniori, echipe, a avut loc vineri, 3 septembrie, la sediul ROMSTAL, partenerul oficial al Federației Române de Tenis de Masă. Turneul final va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 28 septembrie – 3 octombrie 2021. Informații suplimentare pot fi citite și pe euro2021tt.com, site dedicat Campionatului European.
Federația Română de Tenis de Masă a fost reprezentantă de: președintele Cristinel Romanescu, secretarul general Adriana Zamfir și secretarul general adjunct Cristian Crețu. Două dintre componentele echipei naționale feminine, Bernadette Szocs și Andreea Dragoman, au luat parte la tragerea la sorți, în urma căreia s-au stabilit grupele CE.
Din partea ETTU, au luat parte: Beatrice Romanescu, marketing manager, Alen Ivancin, competition manager și Igor Heller, chairman ranking committee.
Campioanele en-titre sunt: România (feminin) și Germania (masculin).
Componența grupelor de la 2021 GAZPROM European Table Tennis Team Championships
Feminin
Masculin
Reacții după tragerea la sorți
"La băieți nu e o grupa ușoară, fiecare meci e greu când joci la tine acasă. Băieții vor calificarea din grupă. Obiectivul de performanță e accederea în primele opt echipe ale Campionatului European. Avem avantajul că jucăm în România. Fac un apel la spectatori: să vină în număr cât mai mare, în acest moment avem voie cu 50% din capacitate. România e în măsură să organizeze o asemenea competiție. Suntem pe ultima sută de metri.
La fete vrem să câștigăm pentru a treia oară consecutiv. Mereu, fetele au avut acest obiectiv. Avem o echipă foarte bună, omogenă, care a ajuns la maturitate. E o echipă valoroasă și în permanență avem nevoie de confirmari", a declarat președintele FRTM, Cristinel Romanescu.
"Tragerea la sorți e foarte bună, niciun meci nu e ușor. Grupa mi se pare foarte bună, adversarele sunt bune, de asta sunt la Campionatul European. Ne-am pregătit fizic și tactic și suntem pregătite să dominăm. E un vis împlinit să avem șansa să jucăm la Campionatul European în România și sperăm să aducem titlul, pentru ca România să se mândrească", a declarat componenta naționalei României, Bernadette Szocs.
"Și Italia, și Belgia au jucătoare care au produs surprize. Sper să nu avem surprize. Sperăm că fetele vor juca bine. Sperăm ca experiența și poziția fetelor noastre să le dea încredere. La nivel european știm că avem valoare și trebuie să ne concentrăm, să ne punem jocul în funcțiune", a spus antrenor federal al lotului feminin, Viorel Filimon.