DE LA AGONIE LA EXTAZ

Fiecare Campionat European are povestea lui.
E un vibe unic, gen o dată-n viață.
Senzația se repetă în fiecare an, dar de fiecare dată e altfel. Ceea ce acum pare că nu poate fi depășit – ca emoție, trăire, performanță – apare anul următor într-o altă formă, mai provocatoare, parcă mai intensă, parcă mai plină de responsabilitate.

Așa s-a întâmplat la Alicante în această toamnă.
Azi, după Alicante, pot să spun că un Campionat European este despre puterea lui “să crezi în tine”.

Totul părea să fie în plan, mai puțin înfrângerea dureroasă a Elizei Samara în primul tur la Pesotka (UKR) care ne-a făcut să ne întrebăm unde am greșit.

Rând pe rând, însă, am ajuns în sferturi de finala în 5 probe, cu șansa de a obține câte o medalie în fiecare din ele.

Două dubluri de fete cucuiete, Eliza Samara / Bernadette Szocs și Irina Ciobanu / Adina Diaconu, la mese alăturate, au pierdut 4-3, respective, 4-2 și astfel două din cele cinci medalii au dispărut din vis în 45 de minute.

A venit rândul dublului masculin Ovidiu Ionescu/Alvaro Robles (ESP) să părăsească turneul în sferturi, după ce, cu nici o lună în urmă, jucaseră finala ITTF Pro Tour Super Series din China...

Încruntarea a luat locul zâmbetului. Neobișnuiți să ratam la nivelul ăsta, ne-am gândit că poate e doar ghinion.

Bernadette Szocs / Ovidiu Ionescu era dublul mixt pe care noi îl vedeam ajuns în finală, cu bătaie lungă către Jocurile Olimpice de la Tokyo. Dar forța lor s-a risipit în neputința de a trece de adversarii tari care au defilat spre victorie spectaculos, înghetându-ne șira spinării. A patra medalie ne-a scăpat astfel printre degete. O nervozitate surda ne-a cuprins pe toți, staff, antrenori și jucători deopotrivă.

La simplu feminin, mai aveam în joc două sportive: Daniela Dodean Monteiro și Bernadette Szocs. Ambele grozave. Dana venea din grupe cu ambiție și determinare, într-un galop de victorii categorice după săptămâni bune de suferință a spatelui. În optimi avea în față o adversară est europeană în mare formă, Grzybowska (POL), dar nu neapărat o favorită în acest meci. Mentalul Danei a trădat-o, însă. Într-o conjunctură nefavorabilă, când arbitrul i-a luat 2 puncte din serviciu, nu a reușit să depășească momentul și parcursul ei s-a oprit aici.

Berni, însă, nu putea rata. Un meci greu, cu poloneza chinezoaică Li Qian, o apărătoare căreia i-a mers totul strună și care a dominat-o pe Bernadette a noastră, prea grăbită și fără să-și simtă cu adevărat adversara în joc. Berni a cedat și cea de-a cincea medalie, asta după ce în primul tur obținuse o victorie în fața unei alte chinezoaice, Li Fen (SWE), într-un stil de mare campioană, o victorie care o plasase pe buzele tuturor ca favorită în câștigarea turneului.

Ultima șansă de medalie la fete a pierit odată cu înfrângerea Bernadettei. Nimic nu ne-a consolat. Nici faptul că învingătoarele au mers până în finală sau chiar au câștigat europenele; nici jocul bun al fetelor noastre, lipsit însă de finalitate; nici locul 1 cucerit de Bernadette Szocs la TOP 16 EUROPA la început de an; nici locul 5 la Campionatele Mondiale de la Halmstad din mai, unde am învins Coreea de Nord și Taipei.

În tot acest timp, însă, în paralel, jocul băieților, acolo unde nu reușisem să atingem performanța la nivelul fetelor, ne arăta că suntem pe drumul cel bun.

Cristi Pletea a jucat grozav, cu energia și dorința juniorului care simte încleștarea de la seniori la un alt nivel și dă drumul forței și fanteziei vârstei. Fără experiența necesară, totuși. Deocamdată.

Hunor Szocs, și el ambițios, dar după un an în care nu s-a regăsit la nivelul la care cu toții speram că poate ajunge.

Ne-am gandit ca lipsa lui Adrian Crisan, accidentat, ne-a facut sa nu avem lider la baieti intr-un turneu atat de greu.

Mai era Ovidiu. Pentru Ovidiu Ionescu, parcursul la Alicante a început cu o tragere la sorți dură. Rând pe rând, au cedat în fața lui Ovidiu, Lebesson (FRA), campionul european en titre, Groth (DEN) și Samsonov (BLR), moment în care am izbucnit în urale și lacrimi de bucurie. Serios și devotat, Ovidiu nu numai că s-a dezlănțuit într-o demonstrație de forță rar întâlnită, dar a salvat onoarea echipei României, devenind primul nostru semifinalist la Alicante. În echipa perfectă cu antrenorul său, Andrei Filimon, ne-au făcut să scandăm Olé după fiecare victorie.

Da, am fost în al nouălea cer. Romania ajunsese în semifinala la simplu masculin! Proba care până acum ne ținuse de fiecare dată departe de masa centrală și ne aruncase sus în tribune, ca simpli spectatori, ne-a transformat de data asta în protagoniști.

Wow, Ovidiu în fața suedezului Karlsson în semifinală, ce provocare! Imediat au început să curgă statisticile: de câte ori au jucat, cine a învins. Amândoi tineri și hotărâți să câștige. Miza era prea mare ca jocul lor să nu se transforme într-un spectacol. Și Ovidiu nu ne-a lăsat să rămânem doar aici. Și-a ascultat antrenorul. Tactic, a jucat perfect. Ne-a uimit cu arsenalul său tehnic și fizic și caracterul cu adevărat de campion.

Fantastic! Ovidiu Ionescu în finala Campionatelor Europene de Seniori! Cine e Ovidiu?, a început să întrebe presa din România. În nici 24 de ore, lumea a aflat totul despre Ovidiu și numele lui ajunsese pe buzele tuturor.

Finala cu Timo Boll a fost o poveste frumoasă care s-a scris în setul al doilea, când Ovidiu avea 1-0 la seturi. A fost la un pas de a-l câștiga pe al doilea. Acolo, însă, Timo s-a scuturat și ce a urmat a fost o demonstrație de tenis de masă la cel mai înalt nivel.

ARGINT pentru Ovidiu Ionescu!!!

Bucuria ne-a reunit strâns încă o dată: GO TEAM ROMANIA!

TENISUL DE MASA EUROPEAN, AZI

Alicante m-a făcut să-mi dau seama că lucrurile stau altfel față de cum stăteau cu ceva ani în urmă. E, de altfel, o considerație mai veche, care s-a cristalizat la Alicante.

Au dispărut starurile. Sportivii care atingeau parcă norii prin jocul lor, prin atitudinea de campioni incontenstabili, vizibilă chiar și numai în felul în care pășeau în sala de concurs. Culoarul se deschidea de la sine pe tabloul principal, fiindcă, nu-i așa, cu greu te gândeai că ai putea să-i învingi pe favoriți, a căror sclipire de talent, imaginație, chiar splendoare, nu putea fi depășită cu una, cu două.

Azi, valorile s-au egalizat. Există un pluton de sportivi peste medie care se luptă cot la cot să se depășească unul pe celalalt. Nici chinezii europeni nu mai sunt ce au fost, au intrat și ei în pluton, ce-i drept, ca deschizători de drum. Oricine poate bate pe oricine; oricine poate pierde în fața oricui. Diferența, acum, nu mai e dată de sclipirea talentului. Oricum, aproape degeaba îl ai, dacă nu pui osul la treabă.

Pusul osului la treabă a fost și rămâne în continuare valabil. Ceea ce aduce azi victoria rămâne tot antrenamentul, dar la un alt nivel. Pregătirea mai abitir ca niciodată, tehnică și fizică, transpirația disperată după un punct în plus, care face diferența.

Dincolo de toate acestea însă, mentalul e ceea ce te face campion. Mentalul e elementul cheie care te scoate din pluton și te poate polei cu praf de stele.

Condiția esențială? SĂ CREZI ÎN TINE! Asta presupune o disciplină de fier în modul în care înțelegi să îți fii propriul manager: să știi să-ți respecți munca; să înveți să nu dai cu piciorul oportunităților; să faci din fiecare meci un obiectiv strategic și o provocare pe care s-o tratezi cu responsabilitate. Și să lucrezi în echipă: antrenorul, preparatorul fizic, psihologul, doctorul și maseurul să-ți fie prieteni și să ai încredere în ei. Viceversa fiind, firește, valabilă.

Trebuie să reconsiderăm ce înseamnă, de fapt, să câștigi o medalie. Înseamnă RESPONSABILITATE asumată la TOATE nivelurile: sportivi, antrenori, staff, federație. O conștientizare profundă și lucidă a faptului că numai în echipă și cu efort strategic planificat și aplicat putem izbândi.

Beatrice Romanescu
PR&Marketing FRTM