ȘTIRI

Decalog în vremea pandemiei. Răspunsurile oferite de componenții loturilor naționale


19 Mar 2024


 

Încheiem o perioadă de izolare, o experiență unică în viața noastra, total diferită de ceea ce trăiam în mod obișnuit. Am lansat 10 întrebări sportivilor noștri, întrebări care țin mai mult de latura umană, de trăiri autentice.

 

  1. Ce ai simțit când au fost anunțate interzicerea antrenamentelor și izolarea la domiciliu?

  2. Cum ai reușit să îți continui pregătirea în condiții de izolare?

  3. Ce a fost cel mai important pentru tine în această perioadă?

  4. Cum a fost benefică pentru tine această perioadă?

  5. Ce te-a bucurat și ce te-a întristat în această perioadă de izolare?

  6. Ce ți-a lipsit cel mai mult în această perioadă de izolare?

  7. Care ar fi trei cuvinte cu care să descrii această perioadă? Pot fi orice: emoții, acțiuni etc

  8. Care e primul lucru pe care-l vei face când se vor încheia restricțiile?

  9. Te îngrijorează ceva în perioada următoare? Dacă da, ce anume?

  10. Un gând despre Jocurile Olimpice.


 

 

Iată răspunsurile componenților loturilor olimpice de tenis de masă.

Eliza Samara



  • 1 Recunosc, când am auzit ca avem interzis să ne mai antrenăm și că trebuie să ne izolăm la domiciliu, am început să mă panichez. Am stat și m-am gândit la soluții în a mă antrena.

  • 2 Soluții au fost și am găsit! Mi-am instalat masa de tenis de masă în living, am făcut rost de un robot performant, special de tenis de masă. Benzi elastice, minge medicinală, gantere, bicicleta eliptică, toate acestea m-au ajutat în a-mi menține tonusul muscular. Așa mi-am petrecut izolarea la domiciliu.

  • 3 Faptul că am stat acasă cu familia, m-am odihnit, mi-a priit de minune!

  • 4 Pot spune că în această perioadă am reușit să îmi fac un program bine pus la punct. Am învățat să fiu mult mai ordonată în program, să nu mă abat de la el, chiar dacă uneori devenea rutina aceea. Dar pot să spun că m-am perfecționat în această perioadă!

  • 5 M-a bucurat această izolare pe moment. Primele două săptămâni au fost perfecte. Mi s-a părut că timpul trece repede! Dar cu timpul m-a întristat faptul că, având marea lângă mine, fiind din Constanța, nu am putut ieși să mă plimb sau să alerg.

  • 6 Mi-au lipsit foarte mult, în afară de antrenamente, ieșirile la plimbare cu prietenii, turneele, cantonamentele, colegii, tot ce înseamnă socializare!!

  • 7 Teamă, nesiguranță, mega ultra curățenia în casă zilnic!

  • 8 Probabil faptul că pot să ies afară fără restricții, asta mă bucură cel mai mult! Pot ieși să mă plimb, să alerg, să îmi reiau viața la normalitate, atât cât se poate și e permis.

  • 9 Mă îngrijorează, sau mai bine zis teamă! Așteptând cu mare ardoare competițiile, mă îngrijorează incertitudinea! Nu știu când se vor relua competițiile! Însă sănătatea este cea mai importantă!

  • 10 Abia aștept să fie 2021! Un an este mult, dar o să-l iau ca atare! Voi avea timp mai mult de antrenamente, de pus la punct scheme de joc, pentru a aspira și a-mi îndeplini obiectivul de la lua medalie în proba de echipe!


eliza-samara-nantes

Bernadette Szocs



  • 1 Bineînțeles, nu am fost fericită, dimpotrivă am fost foarte tristă că trebuie să las paleta din mână pentru o perioadă destul de lungă, dar nu am avut de ales și mă gândeam la cei dragi că dacă stau acasă pot oferi siguranță și să fim toți sănătoși fără să avem Covid -19, deoarece îmi este dor de viața mea zi de zi cu multe ore de antrenament tehnice cât și fizice. Îmi este tare dor de colegii mei cu care petrec ore întregi în sală și cu care mă antrenez!

  • 2 Am avut noroc și am putut face rost de o masă pe care am putut să o pun în garaj și să pot face chestii mai mici cât să rămân în formă, ca după ce ne întoarcem în sală ca să ne putem antrena ca în vremurile bune. Bineînțeles fac fizic zilnic, în casă cât și în curte, ceea ce este foarte important în viața unui sportiv.

  • 3 Cel mai important în perioada asta a fost că am avut șansa să avem o masă în garaj și că ma puteam ține în formă chiar dacă nu sunt condițiile ca și la sala de tenis de masă, să mă pot menține fizic, psihic și să petrec un timp mai lung cu părinții mei.

  • 4 Bineînțeles am facut chestii pe care nu le puteam face, mai bine spus nu am avut timp să le fac în viața mea zi de zi, și acum am profitat de timpul cât am fost și am stat acasă: hobby-uri noi, am facut un curs online de machiaj, am început să învăț a cincea limbă (germana) . Cel mai important a fost pentru mine că am putut petrece așa mult timp cu ai mei, de foarte mulți ani nu am mai fost acasă o perioadă așa de lungă, am fost maximum 3-4 zile pe an acasă.

  • 5 M-a bucurat foarte mult că am avut posibilitatea de avea o masă în garaj, să mă pot menține fizic, să pot petrece așa de mult timp cu ai mei și să fac lucruri noi pe care înainte nu le puteam face pentru că nu îmi permitea timpul. Ce m-a întristat a fost că a trebuit să stau departe de sala de tenis de masă și fitness, ceea ce este viața mea. În al doilea rând că a trebuit să stau atât de mult fără prietenul meu care ma susține în orice!

  • 6 Sala de tenis de masa! Fitness! Prietenul meu! Shopping și de prietenii mei!

  • 7 Never give up!!! Sau .. Always find solutions! (Mă refer în sport, că în orice condiții te poți menține și poți face sport).

  • 8 Să mă întorc în sala de tenis de masă și fitness ca să mă antrenez ore întregi fără oprire până nu mai pot sta în picioare! Să sar în brațele prietenului meu! Bineînțeles să mă duc la salon, shopping și să mă văd cu prietenii mei!

  • 9 Eu sunt pozitivă atât în tot ceea ce fac și aud în sport cât și în viața în afară de sport! Așa că trăiesc prezentul și încerc să văd totul pozitiv, nu vreau să pierd vremea îngrijorându-mă că ce poate să se întâmple!

  • 10 Aștept 2021 să fie totul bine și toți să fim sănătoși și apte pentru a putea îndeplini visul nostru de a cuceri o medalie olimpică în Tokyo 2021! Bineînțeles ca să am calificări în Tokyo 2021 și la dublin mixt cu Ovidiu Ionescu!


bernadette-szocs-8

 

Adina Diaconu



  • 1 Primul gând a fost că nu voi mai avea cum să îmi mențin forma sportivă și voi pierde antrenamentul zilnic dar apoi am găsit soluții de a profita de acest timp, de această situație și de a ma dezvolta fizic, psihic și tehnic mai mult, în plus, nu cred că am mai avut niciodată atât de mult timp de a petrece timp alături de familia mea.

  • 2 Treptat am reușit să mă acomodez cu această izolare și să încerc să-mi intru în ritm, datorită echipei minunate pe care am format-o în tenisul de masă. Împreună am trecut mult mai ușor peste momentele dificile, reunindu-ne cu toții pe Zoom, făcând pregătirea fizică specifică.

  • 3 Cel mai important lucru în această perioadă pentru mine a fost să rămân pozitivă, și să încerc să-mi continui cum pot pregătirea continuă.

  • 4 Această perioadă a fost una benefică pentru mine în primul rând pentru că am avut ocazia de a mă pregăti mult mai mult fizic, iar în al doilea rând pentru a-mi studia în detaliu lucrurile la care mai am de lucrat, pentru a ști ce trebuie să exersez când mă voi întoarce în sala de antrenament.

  • 5 La această izolare m-a bucurat faptul că am avut timp și liniștea necesară să mă gândesc la planurile mele de viitor și m-a întristat ideea de a sta departe de prietenii mei.

  • 6 În această perioadă cel mai mult mi-au lipsit competițiile, meciurile, emoțiile unice trăite încă de la primul punct până la ultimul.

  • 7. Ambiție, răbdare, victorie.

  • 8 Îmi reîncep activitatea, dar nu înainte de a mă revedea cu toți prietenii mei.

  • 9 Mă îngrijorează faptul că acest virus încă există, dar sunt încrezătoare că în cel mai scurt timp specialiștii vor găsi o metodă pentru a-l combate.

  • 10 Le aștept cu nerăbdare, cu atât mai mult că sunt în 2021 vor fi mai speciale și mă motivează să muncesc și mai mult pentru visele mele.


adina-diaconu-97

 

Andreea Dragoman



  • 1 Pot spune că a fost un sentiment ciudat, nu știam ce mă așteaptă sau cum o să fie cu adevărat această perioadă care s-a dovedit a fi una destul de dificilă.

  • 2 Din păcate nu am avut acces la o masă de tenis să mă pot antrena tehnic, așa că m-am rezumat la a face doar exerciții fizice în casă sau câte o plimbare cu bicicleta alergare.

  • 3 Cred că cel mai important a fost să rămân pozitivă toată această perioadă și să mă bucur de faptul că sunt acasă.

  • 4 Am realizat că nimic nu este mai important decât sănătatea noastră și că acasă este cel mai prețios loc.

  • 5 M-a bucurat faptul că am mai avut timp să petrec timp cu familia, să citesc cărți, să gândesc foarte mult, că am avut timp de mine. Iar ceea ce m-a întristat, a fost sentimentul că nu suntem liberi, senzatia ca lumea e închisă.

  • 6 Mi-a lipsit posibilitatea de a mă antrena, mi-au lipsit emoțiile concursurilor, mi-au lipsit întâlnirile cu prietenii, mi-au lipsit îmbrățișările celor dragi, într-un cuvânt pot spune că mi-a lipsit libertatea.

  • 7 Optimism, relaxare, nostalgie

  • 8 Sper din suflet să mă pot întoarce înapoi la antrenamente.

  • 9 Sunt sigură că totul că reveni la normal încet, încet trebuie doar să avem răbdare, iar dacă oamenii vor ține cont de regulile de igienă nu am de ce să îmi fac griji.

  • 10 Vreau să le urez, în primul rând, colegilor mei, dar și băieților de la fotbal, multă putere și sănătate să se poate antrena pentru Jocurile Olimpice, iar acolo să dea tot ce e mai bun din ei și să se bucure la maxim de această experiență.


andreea-dragoman-3

 

Irina Ciobanu



  • 1 Izolarea la domiciliu cred că a fost un element nou în viața fiecăruia dintre noi, dar pentru sănătatea noastră și a celor din jurul nostru a fost o măsură vitală. Referitor la interzicerea antrenamentelor pot spune că într-adevăr mi-a lipsit antrenamentul cu partener, în schimb antrenamente de tenis am făcut acasă și înainte de pandemie și în timpul acesteia, fiind chiar singura sportivă din lot care a avut acasă masa de tenis și robot. Pregătirea fizică este sub supravegherea iubitului meu care îmi oferă din experiența și pregătirea lui ca sportiv tot ceea ce am eu nevoie.

  • 2 În condiții de izolare în materie de tenis mi-am programat și intercalat teme diversificate la robot, sesiuni de serve cumulate cu exerciții de condiționare fizică, stretching, mobilitate.

  • În această perioadă cred că cea mai importantă a fost și este sănătatea noastră și a celor apropiați nouă.

  • 4 Beneficiile acestei perioade au fost: odihna, somnul regulat, mesele diversificate, recuperare, cititul, arta culinară, pictura.

  • 5 M.am bucurat să-mi revăd colegii, stafful, conducerea Federației și antrenamentele comune prin intermediul aplicației Zoom dar mă întristează și în momentul de față lipsa competițiilor.

  • 6 Cred că tuturor în această perioadă le-a lipsit familia, apoi cea de-a doua familie TENISUL DE MASĂ, competițiile, cantonamentele.

  • 7 Sănătate, Răbdare, Victorie.

  • 8 Pentru început îmi voi revedea familia, rudele, prietenii, colegii apoi indiscutabil reintrarea în formă sportivă de dinainte de restricții.

  • 9 Pot spune că mă îngrijorează la nivel general din punct de vedere medical lipsa unui vaccin pentru acest virus și reapariția unui nou val de îmbolnăviri care vor decala din nou următoarele proiecte.

  • 10 Pentru mine participarea la JO ar fi un vis devenit realitate și voi munci pentru a demonstra că pot fi om de nădejde în reprezentativa României. Cu părere de rău am primit vestea amânării acestor JO, ne-am conformat, ne-am continuat pregătirea fiecare cum a putut și cu prima ocazie vom demonstra întregii lumi ca România, campioana europeană va avea un cuvânt greu de spus și va accede către treptele superioare ale ierarhiei mondiale a tenisului de masă.


irina-ciobanu-87

 

Ovidiu Ionescu



  • 1 La un moment dat a devenit destul de clar că se va ajunge la o asemenea măsură având în vedere tot ce se întâmpla în lume. Au fost sentimente amestecate: tristețe, nesiguranță.

  • 2 Stau în Germania, iar aici nu a existat o izolare totală. Am putut să alerg în parc de câteva ori pe săptămână plus exerciții fizice zilnice în casă.

  • 3 Să rămân pozitiv și să încerc să îmi impun un program zilnic pentru a încerca să rămân cât mai mult conectat la viața mea de dinainte de Coronavirus.

  • 4 Am gasit noi hobby-uri: să citesc (subiecte precum economie, nutriție) să gătesc, să merg cu bicicleta. Specialitatea mea este banana bread.

  • 5 M-a bucurat că am reușit să petrec timp prețios alături de logodnica mea. M-a întristat ce a reușit să facă această pandemie pentru omenire.

  • 6 Sunetul mingii în sala de sport. Pur și simplu iubesc acest sport și mă hrănesc cu tot ceea ce înseamnă tenisul de masă.

  • 7 Provocare, timp pentru mine, odihnă.

  • 8 Voi merge la gelateria preferată.

  • 9 Situația economică și faptul că sportul este în această perioadă afectat.

  • 10 Îmi doresc din tot sufletul ca anul viitor să se poată organiza fără vreo restricție, să particip și să savurez alături de Team Romania.


ovidiu-ionescu-98

 

Rareș Șipoș



  • 1 Primul lucru pe care l-am simțit a fost un val de tristețe. Eram pe un tren ascendent, după un titlu european la dublu și un argint la simplu la U21 și eram foarte motivat să mă antrenez. Plus că pe mine singuratatea mă afectează. Sunt obișnuit să îmi petrec timpul în sală alături de colegii mei și să ne antrenăm din greu.

  • 2 Am încercat să mă adaptez pe cât de repede posibil. Am încercat să îmi îmbunatățesc condiția fizică, dar am și lucrat partea mentală în această perioadă. În plus, m-am simțit bine pentru că am scăpat de stresul competițiilor competitiilor, dar acum imi lipseste enorm.

  • 3 Timpul petrecut cu familia. Îmi este mereu dor de cei dragi de acasă iar faptul că de două luni stăm numai împreună mă bucură enorm.

  • 4 Sincer, nu pot spune până când nu voi reveni în programul normal de competiție. Desigur, faptul că am stat acasă, nu am fost atât de stresat din cauza concursurilor m-a ajutat să mă relaxez. Dar mă voi putea pronunța dacă această perioadă mi-a priit doar după ce totul va reveni la normal.

  • 5 M-a bucurat că m-am întors acasă. M-a întristat când am văzut orașul meu natal gol, imaginea Clujului în momentul de față este una sumbră.

  • 6 Stresul competițiilor, călătoriile, făcutul bagajelor, întâlnirile cu prietenii, dar și petrecerile. Practic viața mea s-a schimbat cu 180 de grade odată cu începerea stării de urgență.

  • 7 Liniște. Singurătate. Nerăbdare.

  • 8 Primul lucru pe care îl voi face când restricțiile se vor termina, voi ieși cu prietenii mei din liceu la o terasă pentru că nu am apucat să mă întâlnesc cu ei deloc de când am venit acasă deoarece trebuie să stăm izolați.

  • 9 Nu mă îngrijorează nimic. Aștept nerăbdător să îmi recapăt viața de dinainte, cu care eram obișnuit.

  • 10 Sper ca spiritul olimpic să ne țină pe toți motivați și să trecem cu bine peste această încercare grea, pentru că sportul și olimpismul ne fac pe toți mai uniți.


rares-sipos-90

Hunor Szocs



  • 1 A fost greu, a fost și cu mult stres pentru mine, deoarece trebuia să fac cumva să ajung acasă din Germania. Dar primul instinct a fost că o să se termine în câteva săptămâni.

  • 2 Am avut noroc că am fost izolat în același loc cu sora mea și cu o masă în garaj. Am reușit să facem antrenamente zilnic, bineînțeles lucruri mici cât îți permitea spațiul. M-am concentrat foarte mult pe pregătitea fizică.

  • 3 Să reușesc să stau pozitiv și să stau cât mai mult cu familia, că de obicei nu am această ocazie fiind plecat în Germania.

  • 4 Pot să spun că am reușit să mă pregătesc fizic mai bine decât am crezut și am avut ocazia să mă relaxez, deci o să încep antrenamentele cu forțe noi, încărcat.

  • 5 M-a bucurat că am putut să stau cu familia atâta timp și m-a întristat lipsa de activitate, de libertate... Nu a fost ușor, deoarece noi suntem obișnuiți să fim activi tot timpul.

  • 6 Bineînțeles că cel mai mult mi-a lipsit tenisul de masă, într-o sala normală de tenis... Meciurile, turneele, antrenamentele.

  • 7 Pozitiv, relaxat și familie.

  • 8 O să mă duc la antrenament într-o sală de tenis de masă.

  • 9 Nu știm exact cât o să țină această perioada, chiar dacă nu vor mai fi atâtea restricții, nu ai siguranță că nu o să mai vină încă un val, nu știm exact când o să înceapă turneele internaționale.

  • 10 Sper să rămână în 2021 cum s-a stabilit acum și din momentul ce se redeschid turneele voi face tot ce îmi stă în putință să îmi îndeplinesc visul.


hunor-szocs-7